top of page

Promotia UPB 2016 'REGELE CAROL I'

Promotia de absolventi 2016 ai Universitãtii Politehnica Bucuresti a primit denumirea de “PROMOTIA REGELE CAROL I”. Ceremonia de incheiere a studiilor universitare ale “Promotiei Regele Carol I” s-a tinut la 9 iulie 2016 la Sala Palatului si au participat circa 3000 de absolventi ai Universitatii Politehnica Bucuresti si peste 1000 de membri ai familiilor acestora.

La inceputul ceremoniei au fost intonate Gaudeamus Igitur si Imnul Regal al Romaniei. A fost pentru prima oarã in istoria de aproape sase decenii a edificiului, in care in Sala Palatului au rãsunat acordurile Imnului Regal.


La ceremonie au participat Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu care au inmanat diploma de absolvire si o medalie jubiliarã in bronz celor patru absolvente ale universitãtii care si-au incheiat studiile cu media generalã 10.


Conducerea Universitãtii Politehnica Bucuresti a fost reprezentatã de rectorul Mihnea Costoiu si de presedintele Senatului universitar Ecaterina Andronescu.


Gazdele au evocat figura Regelui Carol I, la 150 de ani de la intemeierea Casei Regale si de la proclamarea Constitutiei din 1866.


In anul 1818, Gheorghe Lazãr infiinteazã prima Scoalã Tehnicã Superioarã la Manãstirea Sfantu Sava din Bucuresti. La 1 octombrie 1864, sub domnia Principelui Alexandru Ioan I, a fost infiintatã Scoala de Poduri si Sosele, Mine si Arhitecturã.


La inceputul domniei lui Carol I, la 30 octombrie 1867, institutia devine Scoala de Poduri, Sosele si Mine, iar durata studiilor se ridicã la 5 ani. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, institutia capata o noua structura sub denumirea de Scoala Nationalã de Poduri si Sosele, iar la 10 iunie 1920, in timpul domniei Regelui Ferdinand I, se infiinteazã Scoala Politehnicã din Bucuresti, avand patru sectii: Electromecanicã, Constructii, Mine si Metalurgie, Sectia Industrialã.


Din noiembrie 1920, denumirea se schimbã in Politehnica din Bucuresti. Majestatea Sa Regele Mihai I este Doctor Honoris Causa al Universitãtii Politehnica din Bucuresti, din anul 2012.


Etichete:

 
Postãri recomandate
Postãri recente
Arhivã
Cautã dupã tag-uri
Ne gãsesti si aici
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page